Despre Google Analytics
Google Analytics este un serviciu pentru monitorizarea trafcului web, care generează statistici detaliate despre traficul web al unui site. Cu Google Analytics poți genera statistici avansate despre numărul de vizitatori, loialitatea/angajamentul vizitatorilor și sursele traficului web. Google Analytics mai oferă un set de funcții avansate ca statistici pentru Marketing, Evenimente și Variabile Personalizate. În funcție de nevoile tale, aceste rapoarte pot fi partajate cu partenerii și clienții tăi.
Crearea unui cont Google Analytics
Tutorialul video de mai jos îți arată cum poți creea un Cont Google, cum se înregistrează un cont Google Analytics și cum se configurează acest cont.
Ghid instalare Google Analytics pe site
1. Instalarea Google Analytics într-un site Joomla!:
Pentru a instala Google Analytics într-un website Joomla! ai nevoie de două extensii:
– Advanced Google Analytics – acest plugin permite instalarea codului Google Analytics în site-ul Joomla, pentru mai multe detalii urmărește acest tutorial video: Instalare Google Analytics în Joomla!
– Google Analytics Dashboard – acest modul permite vizualizarea statisticilor Google Analytics direct din panoul de administrare Joomla, pentru mai multe detalii și un tutorial video pas cu pas citiți acest articol: Google Analytics Dashboard pentru Joomla
Dacă vrei să afișezi statisticile direct în website-ul tău, într-o zonă restricționată, citește acest tutorial: Google Analytics Dashboard pentru Joomla Frontend
2. Instalare Google Analytics într-un site WordPress:
Pentru a instala Google Analytics pe un site/blog WordPress poți utiliza plugin-ul Google Analytics Dashboard pentru WP, pentru mai multe detalii urmărește acest tutorial video: Instalare Google Analytics Dashboard pentru WordPress
3. Instalarea Google Analytics pe site-uri cu alte CMS-uri sau în Forumuri:
Este recomandat să cauți o extensie, un modul sau un plugin dedicat CMS-ului pe care îl utilizezi și care să instaleze automat codul pe site-ul tău. Dacă nu găsești o extensie potrivită sau CMS-ul nu suportă instalarea de extensii, va trebui să introduci manual codul de urmărire:
– intră în contul Google Analytics
– selectează profilul și propietatea web corespunzătoare website-ului tău
– apasă butonul Administrator (din partea dreapta-sus a paginii)
– selectează tab-ul Informații de Urmărire și copiază codul de urmărire
Trebuie să introduci acest cod în macheta website-ului, în antet, în subsol sau în fiecare pagină a website-ului tău.
După instalarea codului, folosește funcția În Timp Real din contul Google Analytics pentru a te asigura că serviciul funcționează corespunzător.
andrei a zis
Se poate instala pe siteuri care folosesc alt CMS?
Alin Marcu a zis
Da, introduci codul manual sau utilizezi un plugin dedicat.